Iluminarea: Secretul Pe Care Nu Ți-l Va Împărtăși Nimeni

După mult timp petrecut lângă mulți maeștrii yoghini, am realizat faptul că mulți dintre ei chiar dacă evoluaseră spiritual sau unii dintre ei atinseseră starea de iluminare, personalitatea lor era la fel de reactivă și umană. Calități precum răbdarea sau blândețea încă le erau străine.

Mai mult, o întâmplare nefericită pe care v-o împărtășesc este aceea că în mănăstirile tibetane din India, Nepal și Tibet a existat o persistentă campanie de vaccinare anti-COVID și de implementare a măsurilor de distanțare.

În Thailanda și Nepal, dacă ajungi în anumite mănăstiri, vei sesiza cu stupoare că figurile monastice sunt încă acoperite cu o mască artizanală. Lipsa intenției de a contrazice sau refuza o acțiune medicală doar de dragul indicațiilor unor lideri spirituali, m-a condus la credința că poți parcurge sute și mii de ore de meditație, dacă nu începi cu începutul, adică cu ”personalitatea”, nu vei ajunge prea departe, ci te vei reîncarna  pentru a avea experiențele respective.

Evident, există excepții, iar uscăturile-s peste tot, însă suntem dotați cu discernământ tocmai pentru a deosebi adevărul de minciună, nu ca să umblăm orbi în lume.

Am întâlnit un yoghin care era foarte avansat în abilitatea lui de a pătrunde în stări extatice de conștiință. Cu toate acestea, din cauza orelor parcurse în meditație, nu își mai putea folosi picioarele integral. Reușise să devină un om foarte fericit în scaun cu rotile. Asta îmi aduce aminte de culturistul Ronnie Coleman care câștiga pe bandă rulantă campionatele de culturism iar acum de-abia se mai poate mișca din cauza problemelor musculare care l-au ajuns. Era asociat cu un zeu în tinerețe însă există probabil un motiv pentru care zeii locuiesc ”în cer” și oamenii ”pe pământ”.

”Trebuie să renunți la viața pe care o vrei pentru a trăi viața care te așteaptă” (J. Hillman)

Iluminarea personalității are de-a face cu eliberarea de traumele, rănile emoționale, rezistențele și vocile artificiale care te opresc să fii tu însuți.

Pentru a-ți ilumina personalitatea este necesar să lucrezi deasemenea cu moștenirile genetice, transgeneraționale, preluate ereditar de la părinți. Totodată, personalitatea are de-a face cu părțile din tine care sunt în conflict. Până nu le împaci, nu poți avea o evoluție spirituală liniștită. Asceții stau cu un picior în peșteră și cu unul în afara ei dacă nu sunt asumați. Omul iresponsabil stă cu un picior în casă și cu unul în prag. Până părțile nu sunt negociate, vei trăi un continuu travaliu în care vei percepe viața ca o luptă care nu se mai termină, o vijelie fără de sfârșit în care întrebarea ”Până când?” s-ar putea să se repete cu constanță și cu frecvență mare.

2 thoughts on “Iluminarea: Secretul Pe Care Nu Ți-l Va Împărtăși Nimeni”

  1. Mi a placut afirmatia ca umblam obi prin lume si asa e.Personalitatea are de a face mai mult cu mintea.Ne place sa meditam ca sa scapam de minte,uneori e un refugiu din realitate.Multi yoghini din India merg prin pesteri si se intorc inapoi in lume cu aceleasi obiceiuri.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: © Continut protejat prin Copyright!
Scroll to Top