Nu este nimic mai frumos decât ”să pășești pe calea ta”, dar este oare calea care te duce spre desăvârșire spirituală? În romanul lui Herman Hessee, publicat în 1922 deslușim o taină care ne revelează niște răspunsuri adânci la întrebarea calea mea este calea sinelui sau a egoului?
Acțiunea din romanul lui Hessee se petrece pe vremea lui Gautama Buddha în Kapilavastu, o regiune antică nepaleză. Nepal, fiind și locul de naștere al lui Gautama Buddha, orașul Lumbini mai exact. Siddharta, este un căutător al adevărului și al nirvanei, așa că se încumetă să plece la un drum anevoios și plin de aventuri, care mai de care mai neașteptate.
Alături de bunul său prieten, Govinda, acesta se supune unor dure rigori spirituale precum postul, meditația, renunțarea la toate posesiunile materiale și inclusiv îl întâlnește pe marele Gautama Buddha. Deși amicul său se alătură căii în opt trepte predată de marele învățător, Siddharta, consideră că, deși un mare iluminat și înțelept, Skyamuni Buddha dezvăluie o cale care nu se potrivește tuturor, așa că se angajează să pornească pe propria sa cale. De apreciat curajul eroului nostru, însă ceea ce este interesant, de-abia acum urmează.
Părăsind locul unde Govinda rămăsese să studieze dharma, acesta trece râul cu ajutorul unui luntraș inimos însă nu are nu are galbeni să îl plătească, însă barcagiul trece cu vederea din mărinimie și îl face atent ca la un momentdat, tot se vor întâlni ei lângă același râu și îi va înapoia suma datorată.
În drumul său spre nirvana, acesta deși este sărac, practicând renunțarea, și-a cultivat puteri magice și alte calități deosebite, însă când o întâlnește pe frumoasa curtezană Kamala, aceasta îl atenționează sincer că dacă nu este înstărit, nu se poate uita la el ca la un partener. Așadar, Siddharta renunța la Śamaṇa, austeritatea și sărăcia voluntară cu scopul găsirii adevărului și devine angajatul unui negustor de-al locului prin implicarea Kamalei. Kamaswami, omul de afaceri pentru care lucra, nu trece mult și îl considera pe Siddharta un adevărat egal, nu un subaltern, un om de încredere pe care se poate baza și cu care se poate sfătui. Lecțiile învățate de Siddharta din vremea ascezei și meditației au contribuit la devenirea lui socială, fiind o voce plină de înțelegere, de comapsiune, de echilibru dar și un umăr pe care oricine putea să plângă și să se simtă înțeles. Dar cu toate acestea, nu l-au ajutat să se păstreze ager în căutarea lumilor nevăzute.
Cu trecerea anilor, Siddharta devine un om foarte bogat însă lipsit de discernământ, de înțelepciune și fără prea multe comori spirituale. Aviz celor care cred că ”Dumnezeu nu a iubit niciodată săracii..”, eu personal cred că este o credință deviantă. Făcând o scurtă paranteză: Iubește Dumnezeu pe toată lumea în egală măsură? Da. În sensul în care totul este iubire pură, întrebarea este, cine este mai aproape de iubirea lui Dumnezeu? Să discrimineze Dumnezeu oamenii după avuție? Cu siguranță că nu, dacă ar fi așa atunci Dumnezeu ar fi imperfect.
Siddharta, nemaifiind cel de alătdată, ci un om egoist și avar, Kamala observă că viața luxuriantă a actualului ei sot i-a dăunat, așa că acesta își mută gândurile la suicid și cade într-un somn adânc unde este salvat de auzirea silabei sacre, Om într-o dimensiune adâncă din interior.
Kamala, ia și ea calea spirituală și se alătură la sanga (comunitate) budistă. Căile Divinului sunt de nepătruns și greu de văzut cu mintea rațională. Fiul născut din iubirea celor doi, după moartea mamei din cauza unei mușcături de șarpe chiar la vederea lui Buddha, se revoltă și fuge de acasă, iar Siddharta este descumpănit și trist. Aceasta este drama continuă a vieții noastre, iar el căzuse pradă ei.
Siddharta se reunește cu Govinda, un urmaș al dharmei budiste și ajunge din nou la râul vestit din tinerețe. Aici, barcagiul bătrân și înțelept, pe nume Vasudeva îl sfătuiește pe Siddharta să îl lase pe copil să își urmeze calea așa cum și el a făcut când era tânăr.
În timp ce asculta râul alături de Vasudeva, conștiința lui Siddharta se deschide spontan și are un moment intens și de iluminare în care înțelege că timpul este doar o iluzie iar toate experiențele sale, bune sau rele, frumoase sau nu sunt parte a unei unități cosmice interdependente care definesc ființa umană în raport cu tot ceea ce există în Univers.
De notat că acest sentiment trăit de Siddharta nu este unul înțeles cu mintea rațională, ci unul care presupune o mare deschidere a conștiinței față de conceptul de Dumnezeu, impermanență și infinitate. Acest sentiment de plenitudine a fost și datoria plătită către Vasudeva care își încheiase astfel karma față de Siddharta.
Povestea luntrașului ilumint circulă repede și ajunge în cele din urmă la urechile lui Govinda care face pași spre vechiul său tovarăș spiritual, Siddharta. Govinda rămâne impresionat de înțelepciunea lui când aude de la acesta că pentru orice afirmație adevărată există o afirmație opusă care este la fel de adevărată.
Siddharta împărtășește din cunoașterea lui și îi spune lui Govinda că omul se limitează prin limbaj și temporalitate iar în acest fel își creaza credințe rigide care nu le permit să vadă în ansamblu realitatea.
Lumea este completă în sine însăși tocmai datorită unui ciclu autosustenabil în care fiecare enitate poartă în ea potențialul opusului său. Astfe, oamenii și toate ființele trebuiesc iubite și acceptate în întregime, fără excepție atâta vreme cât sunt parte a acestui ecosistem existențial.
După ce Siddharta îl sărută pe amicul său pe frunte, acesta experimentează senzația iluminării și atemporalității pe care și Siddharta o avusese lângă Vasudeva lângă Gange.
Ce frumos.
După trei luni petrecute în inima Nepalului, scriu aceste rânduri din New Delhi. Tocmai am fost să vizitez Muzeul Național de Istorie al Indiei și am rămas impresionat de de majoritatea frescelor, a carului alegoric de la intrare dar mai ales de osemintele lui Sakyamuni Buddha care se află adăpostite într-una dintre încăperi. Am poposit câteva momente în meditație acolo. Energia este inegalabilă. Dar bine, fiecare este pe calea sa și își dă voide să experiementeze o parte din întreg, cu toate acestea, acea parte este felul în care Dumnezeu experimentează întregul prin tine, unic și namaiîntâlnit. Nu te opune adevărului care se așterne în fața ta. Oriunde mergi, acolo te afli. Nu există alt moment identic decât acela în care ești acum. Nu i te opune.
Fie ca toate ființele să fie fericite și eliberate de suferință!
Multă iubire, Adrian C. Băjenaru.
