Paradigmele Fericirii din cele mai vechi timpuri si pana astazi

Pentru că deocamdată nu am găsit articole de specialitate pe această temă, mi-am propus să redactez un articol în care să sintetizez diferite paradigme ale fericirii încă din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Fericirea în buddhism

Marele lider spiritual Siddhartha Gautama Buddha a conceput fericirea, în primul rând ca eliberare de sub Samsara (n.t. lanțul reîncarnărilor). A înțelege fericirea, presupune deci să știm ce este suferința și cauzele acesteia. Pentru a elucida această problemă, trebuie să ne raportăm la cele patru adevăruri enunțate de Buddha. Pe scurt, suferința este periplul durere-plăcere, constantă pe care omul își menține activitatea constant. Aici apar tendințele evitative față de ceea ce nu ne place sau ne provoacă suferința, dar și aprecierea lucrurilor, persoanelor care ne plac, față de care simțim atracție.  Conform Dhammapadha, o cronică a discursurilor lui Sddhartha Gautama, acesta propune o relație cauzală, unde gândurile generează acțiuni, acțiunile comportamente, o înșiruire de comportamente dă naștere unui destin. Cauzalitatea gând-destin este inevitabilă după cum sugerează Buddha, astfel se acumulează karma, un concept care se traduce simplist prin aforismul ”semeni ceea ce culegi”. Eliberarea de karmă, presupune urmarea unui set specific de reguli numit ”Calea în opt trepte”.

Viziune corectă	Înțelepciune
Gândire corectă	Înțelepciune
Comunicare corectă	Conduită etică
Acțiune corectă	Conduită etică
Existență corectă	Conduită etică
Efort corect	Cultivarea minții
Mindfulness	Cultivarea minții
Concentrare	Cultivarea minții

Pentru a ajunge la cele mai înalte grade de evoluție spirituală și a dobândi fericirea autentică, necondiționată de factori externi (i.e. Nirvana) trebuie să practicăm meditația, și nu orice tip de meditație, ci vipassana (skt. ”înțelegerea realității obiective”).

Contemplarea corpului

Contemplarea emoțiilor

Contemplarea stărilor de conștiință

Contemplarea fenomenelor minții

Compasiunea (i.e. karuna), este calitatea supremă care presupune empatia și grija față de tot ceea ce există, numai considerarea fiecărei ființe vii ca o parte a unui ecosistem mai mare, înseamnă fericirea autentică.

Fericirea în opinia filosofului Socrate (469-399 î.Hr.)

Conform școlii socratice, ale cărei principii au fost sintetizate în lucrările ”Euthydemus”, ”Symposium” și ”Republica”, fericirea este un obiectiv pe care orice ființă îl posedă în mod natural, iar obținerea ei depinde de efortul depus de fiecare. Conform lui Socrate, fericirea nu depinde de bunurile pe care le posedăm, ci mai degrabă de felul în care acestea sunt folosite, cu alte cuvinte, un om poate fi înstărit material, dar poate face și mult rău, la fel și un om inteligent, își poate folosi în bine aptitudinile, sau nu. Filosofia lui Socrate se interesctează cu cea buddhistă în mai multe puncte precum și prin ideea că omul trebuie să își redirecționeze dorințele de natură fizică în virtuți etice și înțelepciune pentru a deveni fericit, astfel apare interdependența dintre fericire și virtute, care nu pot fi divizate.

Fericirea în filosofia lui Confucius

În ”Analectele lui Confucius”,  sesizăm accentul pus pe ”virtute”, în special pe ”umanitate” și ”studiu”. Confucius, se referă în contextul de față la ”a învăța să mergem pe calea lui Tao”, deci, cultivarea de sine pentru a deveni astfel o ”persoană nobilă”, calitate care nu depinde de ereditate, avere sau alte condiționări.

Pe scurt, Confucius pledează pentru ”bucuria de a face”, de ”a studia”, ”a practica”, deci în acest context, fericirea capătă un sens acțional, energic, spre deosebire de ”omul obișnuit”, care este ignorant și caută validare socială, nu auto-cultivare.

Părerea lui Aristotel despre fericire

În lucrarea marțială ”Etica Nicomahică”, Aristotel suprinde câteva idei foarte originale cu privire la fericire, care devine scopul cel mai important al ființei umane. Intenția lui Aristotel de a  face o distincție clară între fericire și plăcere merită subliniată. Întrucât fericrea este scopul suprem, atunci nu poate fi atinsă decât la sfârșitul vieții, într-o manieră apoteotică, sublimă. Rațiunea este factorul care face posibilă găsirea fericirii, pentru că omul, este un animal rațional. Cultivarea echilibrată unor valori morale precum prietenia, dreptatea, generozitatea sau simțul civic, este un alt pilon al fericirii, alături de cultivarea intelectului.

Conceptul de ”eudaimonia” derivă din filosofia aristoteliană și nu numai, ca fiind o stare de bine activată de satisfacerea unor activități plăcute (e.g. a ieși cu prietenii; a merge la film).

O ierarhie a lumii naturale

Lumea minerală	metale, roci, tot ceea ce este ”lipsit de viață”, aflate într-un permanent repaus
Lumea vegetală	plante, pomi, copaci, găsesc satisfacția în creștere, înflorire
Lumea animală	găsesc plăcerea în activitatea de reproducere, hrană etc.
Lumea umană	prin rațiune, omul se distinge de mediul precedent și posedă capacitatea de a lua decizii

Fericirea prin ochii lui Epicur

Una din perspectivele cosmogonice propuse de Epicur a fost atomismul, acesta fiind un pionier al credinței că tot Universul este format din microparticule sferice. Concepția filosofului antic grec se bazează pe teoria hedonistă, conformă căreia, fericirea se traduce prin plăcere. În lucrarea ”Scrisoare către Monoceus” observăm că hedonia, înseamnă a alege să facem lucrurile care ne produc plăcere. Există astfel, două tipuri de dorințe: necesare și mai puțin necesare, cele necesare sunt intrinseci și aduc fericirea, cele mai puțin neceare sunt extrinseci (e.g. bani, mașină) și nu conduc către fericire. Dacă la alți filosofi, scopul suprem uman este găsirea fericirii, în cazul lui Epicur este invers, adică evitarea și absența durerii și suferinței. Deci, obiectivul denumit ”ataraxia” este de fapt o stare neutră de liniște și calm interior. Instrumentul principal prin care omul poate atinge fericirea, este ”contemplarea filosofică”, însă nu trebuie să privim ”ataraxia” ca un fenomen endogen , ci mai degrabă ca unul care depinde și de calitatea societății și mediului înconjurător. Această perspectivă este foarte apropiată și de credințele mele, întrucât convingerea ”ce este înlăuntru este și afară” exprimată excesiv astăzi, nu este foarte reală, adesea oamenii sunt influențați top-down de modele sociale negative și o familie abuzivă.

Toma de Aquino (1224-1274)

Un mare filosof și teolog catolic, canonizat de Biserica Catolică drept unul dintre marii sfinți ai acestei confesiuni, recunoscut în principal pentru lucrarea Summa Theologica care integrează filosofia greacă cu teologia creștină, reieșind astfel una dintre cele mai mari capodopere în materie de dogmatică creștină.

Conform Sf. Toma, există două tipuri de fericire bine delimitate:

Beatitudo	iluminare, posibilă doar după moarte prin înțelegerea Divinității
Felicitas	laică, posibilă prin exersarea Rațiunii și Valorilor

Valorile pot fi împărțite în două tipuri conform paradigmei filosofice aristoteliene, și respectiv a învățăturilor christice:

Valori aristoteliene	înțelepciune, curaj, moderație etc.
Valori creștine	credință, speranță și iubire

Zhuangzi despre fericire

Filosoful chinez Zhuanzi tratează fericirea în termenii taoiști, ”Wu Wei”, care se traduce prin ”vid primordial”, o stare nemanifestă din care se consideră că Universul a luat naștere. Wu Wei este pe de altă parte și ”mintea calmă”, ”starea mindfulness” etc. Omul, fiind copia fidelă a naturii, scopul lui este acela de a o reproduce cât mai bine, spre exemplu, metafora apei, care nu opune rezistență, dar erodează un munte. Tehnicile de accesare a stării de ”wu wei”, sunt tehnicile de ”qi gong” sau ”tai chi”. Aviz amatorilor care vor să învețe ”Primordial Tai Chi”, o formă specială de accesare a stării de bine care este în acord cu subiectul nostru. Aceste mișcări provin la origini din yoga indiană și au fost aduse pe tărâmurile orientului îndepărtat de către călugărul Boddhidharma.

John Locke (1632-1704) și fericirea

În lucrarea ”An essay concerning human understading” fericirea este concepută ca o calitate nativă spre care orice om este direcționat prin naștere și deasemenea, motivează fiecare acțiune umană. Antonimul fericirii este ”durerea”, iar sinonimul este ”plăcerea”. Există totodată, ”plăcere falsă”, care produce recompensă pe termen scurt și ”plăcere autentică”, unde gratificarea este de durată. Având în vedere că fiecare persoană prezintă o experiență diferită în legătură cu situațiile aversive sau plăcute, noi cunoaștem cel mai bine metodele prin care o putem obține. La fel, este importantă cultivarea virtuții, în detrimentul ”hedonismului”. Un aspect interesant, este faptul că fundamentul principal al libertății umane este fericirea și urmărirea ei, prin faptul că Dumnezeu a înzestrat omul genetic cu această capacitate.

Fericirea așa cum a fost înțeleasă de V. Frankl (1905-1997)

Supraviețuitor al Holoaustului și autor al cărții ”Omul în căutarea sensului vieții” dar și al ”logoterapiei”, reduce fericirea la nivel de sens individual.

Sens creativ	împlinire prin creație, artă, știință, omul poate fi apreciat și recunoscut prin propira operă
Sens experiențial	omul pote fi motivat de plăcerea de a experimenta, de a călători, a găsi iubirea, pe Dumnezeu
Sens atitudinal	înțelegerea suferinței, tristeții ca un mod de a ajunge la fericire, înțelepciune

Recomand cu căldură cartea lui Viktor Frankl care prezintă experiența sa din lagărele din concentrare, care poate fi pentru orice cititor, o lectură înălțătoare.

William James (1842-1910)

Prin ochii unuia dintre părinții psihologiei, fericirea capătă patru valențe principale, unde James stabilește și o relație cauzală:

Fericirea depinde Alegeri	după cum spunea și Shakespeare, nu există bine și rău, ci mintea permite această polaritate, cu toate că realitatea în sine este neutră și confuză
Fericirea depinde Responsabilitate	a avea inițiativă și a înfrunta misterul viitorului improbabil, ceea ce necesită ”unitatea de sine”
Fericirea implică ”Și dacă…”	viitorul fiind probabil, nu poate fi prezis cu exactitate, de aceea trebuie asumat gradul de risc ale alegerii
Fericirea apare adesea în criza de sens”	câteodată cele mai mari tragedii ale vieții dau naștere unei persoane cu totul diferite, întrucât oamenii se pot schimba radical după ce s-au confruntat cu experiențe traumatizante

”În căutarea fericirii” cu Bertrand Russell (1872-1970)

Un personaj ilustru britanic, matematician, logician și filosof, autor al capodoperei ”Principia matematica” și ”În căutarea fericirii” (1930), Russell, aflat pe filiera hedonist-rațională, își începe periplul de cucerire a fericirii prin poezia lui Walt Whitman, tradusă marțial de Mihnea Gheorgiu, pe care o s-o reproduc în cele ce urmează:

”Cred că m-aș întoarce să trăiesc cu animalele,

Sunt atât de placide și sigure de sine,

Stau și mă uit îndelung,

Ele nu-și ies din fire și nu se plâng de soarta lor,

Nu cunosc nopțile albe de veghe și lacrimi pentru păcatele lor, 

Nu-mi fac greață discutând despre datoria lor față de Dumnezeu,

Nici unul nu-i nemulțumit, nici unul nu-i apucat de patima proprietății,

Nici unul nu-ngenunchează în fața celuilalt,

Nici înaintea vreunul strămoș care a trăit cu mii de ani în urmă,

Nici unul de pe fața pământului nu este respectabil, ori mizerabil.”

Deși trebuie să mă situez într-un unghi sceptic față de generalitatea părerilor lui Russell, găsesc totuși interesantă, noțiunea de ”Zest”, de cucerire a fericirii, de lipsă a refugiului compensativ în solitudine și evadarea spre locurile aglomerate, întâlnirile satisfăcătoare cu ceilalți, spre munca făcută cu pasiune și timpul petrecut cu savoare alături de familie. Calitatea de ”Zest” este înnăscută, dobândită prin ereditate, oglindită de similaritatea cu lumea animală, unde ambele lumi devin conexate. Cum? ”Așa cum foamea este relaționată mâncării, așa este ”zest” relaționată vieții!”, asta nu înseamnă cu sațietatea se produce spontan și definitiv, trebuie întreținută constant și urmărită zilnic.

Abraham Maslow și concepția sa despre fericire

Cunoaștem foarte bine astăzi piramida necesităților elaborată de psihologul Abraham Maslow (i.e. nevoi fiziologice, securitate, apartenență, stimă, auto-actualizare), astfel ultima treaptă a piramidei înseamnă și fericirea ultimă. În termeni de auto-actualizare, omul este împlinit din toate punctele de vedere, iar trăirea este de lungă durată. În cartea ”Motivație și personalitate” (1954), putem reflecta asupra cuvintelor dedicate conceptului de om auto-actualizat:

What a man can be, he must be. This need we may call self-actualization…It refers to the desire for self-fulfillment, namely, to the tendency for him to become actualized in what he is potentially. This tendency might be phrased as the desire to become more and more what one is, to become everything that one is capable of becoming. (Maslow, 1954, Motivation and Personality,  p. 93)

Deci, orice om are un potențial latent care trebuie descoperit și exploatat pentru ca acesta să funcționeze în parametrii optimi.

Auto-actualizare	moralitate; creativitate; acceptare
Stimă	respect; încredere; reușită
Apartenență	familie; prieteni; relații
Siguranță	proprietate; sănătate
Fiziologie	respirație; sex; hrană; excreție

Mihaly Csikszentmihalyi și ”Psihologia stării de flux”

Experiența ”optimă”, denumită și ”Starea de flux” de psihologul ungur născut în anul 1934, care l-a cunoscut în tinerețe și pe Carl Jung, explică felul în care putem atinge starea de flux:

1. Clarificarea unor obiective cu feed-back imediat
2. A fi complet implicat în activitate
3. Orientarea atenției asupra momentului prezent
4. Experimentarea Bucuriei care provine din activitate
5. Echilibru abilități-sarcină

 Martin Seligman

Pe bună dreptate, autoritatea nr. 1 în materie de psihologie pozitivă, identifică câteva semnături ale fericirii în comportamentul unei persoane:

1. Pleasant life: emțoții pozitive în raport cu instanțele temporale: trecut, prezent, viitor;
2. Good life: folosirea valorilor individuale, a punctelor forte pentru a obține fericirea;
3. Meaningful life: viață întru sens și semnificație prin exersarea abilităților personale.

Seligman este și autorul formulei fericirii P.E.R.M.A. (Positive emotions, Engagement, Relationships, Meaning, Accomplishment) care, din perspectiva mea poate reprezinta o strategie care poate fi aplicată la nivel de sine pentru a ajunge la rezultatele dorite.

Cu scuzele de rigoare că nu am menționat și alte teorii, acest articol este menit să fie unul educativ-informativ, care prezintă câteva teorii importante și conceptele lor de bază. Alți autori importanți: Barbara Fredrickson, Ed Diener, Ellen Langer, Angela Lee Duckworth despre care, probabil, voi scrie pe viitor.

Lumea contemporană este sensibilă la critici, mai ales dacă acestea sunt realiste.

Afirm cu tărie că societatea modernă este una a paradoxurilor, unde, eu personal, suferind de un optimism realist incurabil, tind totuși să dau o șansă potopului narcisic expus în lumea digitală, un tărâm consolidat precum o fortăreață de mecanisme de apărare, unde oamenii preferă să își etaleze crustele carapacei și să renege, să ocolească exprimarea autentică. În ce mă privește, nu am mulți ”prieteni” și păstrez mereu o limită a bunului-simț, atât în realitatea socială, cât și în mediul virtual, pe rețelele de socializare. Deși sunt considerat o persoană deschisă, cu calități de comunicare, asta nu înseamnă că întotdeauna sunt în căutarea validării din partea celorlalți. Această problemă este una la care mi-aș dori să mă refer în special deoarece tocmai aici intervine unul din impedimentele reale ale exprimării virtuale, care caută în special feedback-uri pozitive, apreciative. Crusta de care vorbeam, este în contextul actual o ”e-crustă”, unde omul, sau mai degrabă, utilizatorul, se înfățișează ca fiind: fericit, vesel, binedispus, iubitor etc. După cum bine cunoaștem, o serie de autori din antichitate dar și contemporani,  susțineau calitatea endogenă a fericirii și scopul ultim la care orice ființă umană, se afiliază inconștient. Deci, pentru că toți apreciem indicii frumosului, binelui, iubirii și ale altor valori sublime și aspirând cu toții la integrearea lor în propria noastră viață, atunci ne exprimăm atitudinea pozitivă prin apăsarea superficială a ”butonului de Like”. ”Goana după Like-uri”, seamănă de multe ori cu eforturile noastre incorecte de a ne uniformiza cu modelele comportamentale prezentate în topul piramidei necesităților. Afirm deasemenea, că a fi auto-actualizat, astăzi, nu înseamnă totuna cu a fi celebru. Aici, nu mă refer neapărat la mediul autohton, unde românii, nu sunt deloc diferiți de alte culturi. Celebritatea este invers proporțională cu nivelul de erudiție și cu atât mai puțin cu gradul de dezvoltare al sinelui. Nu știu dacă am putea să vorbim despre o evoluție a arhetipurilor jungiene, ci probabil de o regresie a acestora. Un exemplu elocvent, ar fi acela al ”star-ului” non-conformist, vicios, cu veleități mai puțin artistice ci mai seamă axate în jurul unui ”cult al corpului”, care a înlocuit ”prințesa” gingașă, frumoasă, genuină.

Afișarea fidelă și constantă a realizărilor personale, a cursului desfășurării cadrelor relaționale de cuplu, a dezintimizării fotografiilor personale care odată, nu demult, erau așezate cu grijă și ”sfințenie” în albumul familiei, au dispărut, și vrem sau nu să credem, în lipsa oricărei supoziții futile sau anticipații ineluctabile, am convingerea că există un atentat la viața privată ai cărei autori, suntem chiar noi. Cunoaștem că snobismul și kitsch-ul nu sunt neapărat de actualitate, de exemplu, întreaga operă a lui I.L. Caragiale portretizează insubstanțialitatea clasei considerate superioare în sec. XIX. Iată că un plus al erei moderne, denotă superlativizarea acestei probleme, o face mai vizibilă, mai caustică.

Să facem un portret al ”selfie-stului”, pentru a delimita exact, cine și de ce afișează mai des acest comportament de auto-portretizare virtuală. Cunoaștem ”Triada întunecată”, un construct solid, compus din trei trăsături stabile: narcisism, psihopatie și macchiavelism, analizate laolaltă cu atitudinea de auto-validare într-un studiu condus de către Fox & Rooney pe un eșantion de 1000 de subiecți cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, care ne relatează următoarele rezultate:

• auto-validarea și narcisismul corelează cu petrecerea îndelungată a timpului pe mai multe rețele sociale dar și cu editarea fotografiilor, într-o măsură mai mare, ca interval temporal decât în alte cazuri
• numărul masiv de selfie-uri este congruent cu narcisismul și psihopatia
• deci, narcisiștii, sunt mai predilecți la expunerea selfie-urilor dar și la eforturile asidue de a arăta cât mai bine în fotografii
• auto-validarea corelează și cu o stimă de sine scăzută

Atenție, studiul de mai sus nu sugerează faptul că persoanele cu aceste tendințe suferă de psihopatie, sau sunt automat și narcisice, luând în seamă corelația relativ slabă, iar în ce privește trăsătura de ”macchiavelism”, nu s-a reușit a se stabili vreo legătură cu afișarea selfie-urilor.

Totuși, cercetarea, dacă nu ne dă de gândit, ar trebui, și dacă nu ar trebui, atunci ar fi necesar. Dar, după cum spuneam mai devreme, necesitatea, nu este una de auto-actualizare, ci mai degrabă bazală, grosieră, așa că nu este de mirare că părerea mea, poate fi trecută cu vederea, pentru că ”o imagine face cât o mie de cuvinte”, mai ales dacă este un selfie reușit.

---

BIBLIOGRAFIE:

Fox, J., & Rooney, M. C. (2015). The Dark Triad and trait self-objectification as predictors of men’s use and self-presentation behaviors on social networking sites. Personality & Individual Differences, 76, 161-165. doi: 10.1016/j.paid.2014.12.017

Paulhus, D. L., & Williams, K. M. (2002). The Dark Triad of personality: Narcissism, Machiavellianism, and psychopathy. Journal of Research in Personality, 36, 556–563. http://dx.doi.org/10.1016/S0092-6566(02)00505-6.

[monsterinsights_popular_posts_inline]