Să ne aducem aminte, mai întâi…
Tarotul nu s-a născut în frică. Nu s-a născut în păcat.
A fost creat ca o hartă a conștiinței, o scară numerologică și simbolică care păstrează în taină pașii inițierii sufletului prin materia iluziei.
Cele 78 de cărți nu sunt ghicitori de stradă, nici încuietori oculte pentru cei curioși. Sunt arhetipuri vii, încărcate cu puterea mitului, cu energia celor care au contemplat marile întrebări. Tarotul nu se joacă cu nimeni. Tarotul reflectă. Și da — uneori, oglinda sperie pe cel care nu e pregătit. Îl amuză pe cel ignorant. Îl trezește pe cel viu.
„Arhetipurile sunt porți de trecere spre dimensiuni spirituale — nu figuri abstracte, ci ființe vii din planul interior.”
— Carl Gustav Jung
De unde vine frica de tarot?
Te-ai întrebat vreodată de unde vine frica aceasta? Dacă vine, în vreun fel?
Unii o simt fără să fi tras vreo carte. Doar aud cuvântul „Tarot” și inima tresare. Din experiența mea și din ceea ce mi s-a arătat în câmpurile subtile ale lucrului cu sute de oameni, am simțit că această frică nu este personală. Este o frică ancestrală, venită din subconștientul colectiv, sedimentată prin secole de persecuție a oricărei forme de cunoaștere ezoterică.
După mii de ani de ardere pe rug a femeilor intuitive, de închidere a școlilor de mistere din Europa, de cenzură violentă a simbolurilor sacre care nu serveau statului-biserică, ce altceva să se fi imprimat în câmpul colectiv decât o suspiciune viscerală față de tot ce trezește conștiința?
Ce sunt cu adevărat cărțile de tarot?
Cărțile nu sunt obiecte.
Ele sunt dispozitive de activare a memoriei spirituale.
Când le atingi cu smerenie, Tarotul te citește. Nu tu tragi o carte. Ea te trage pe tine. Pe acea versiune uitată a ta, care cere să fie văzută.
„Simbolurile sunt limbajul sufletului.”
— Marion Woodman
Puterea proiecției negative.
Unii spun că Tarotul este periculos. Dar pericolul este oriunde altundeva, dar în cărți, nu. Pericolul este în sistemele care ți-au spus că intuiția ta e o rușine, că știința interioară e greșită, că vocea ta divină trebuie tăcută.
Un ciocan poate construi o catedrală sau poate sparge o ușă. Un flaut poate fi vândut la fier vechi sau poate vibra în mâinile unui maestru.Așa și Tarotul. Nu conține rău, nu conține bine. El este ceea ce ești tu când îl atingi.
În spatele fricii de Tarot se află:
► Trauma transmisă între generații despre “lucruri interzise”
► Biserica imperialistă care a desacralizat tot ce nu-i aparținea
► Educația care a blocat imaginația simbolică
► Teama de necunoscutul interior, proiectată pe cărți
Simbolurile sunt universale, nu malefice!
✦ Marea Preoteasă nu e o vrăjitoare. Este poarta dintre lumi.
✦ Eremitul nu e o nălucă care umblă cu felinarul în noapte. Este Înțeleptul care a tăcut pentru a învăța.
✦ Moartea nu e o amenințare. Este închiderea vechii vieți.
✦ Împăratul nu e un tiran. Este coloana vertebrală a unei conștiințe suverane.
În același fel, tarotul nu e un joc. Este un ritual al privirii în interior. Un act de luciditate. Un limbaj viu al sufletului.
Un manual de inițiere pentru cei care au uitat că sunt deja zei.
Tarotul poate să înregistreze energie magică!
Ceea ce puțini îți spun — poate pentru că nu știu, poate pentru că preferă să ofere doar o versiune “pozitivă” a narațiunii — este că pachetul de Tarot poate fi amprentat energetic.
Fiecare carte poate deveni un rezonator subtil, încărcat cu frecvențele celui care o atinge. Gândurile, intențiile, vibrațiile sau chiar formulele invocate în timpul lucrului cu cărțile pot lăsa urme. Cărțile nu sunt doar carton și cerneală. Sunt matrice simbolice care se reactivează la fiecare întrebare profundă.
Tarotul nu este inocent. Este viu. Este permeabil. Este un portal deschis între lumi. La fel ca o oglindă sacră, reflectă ce i se arată — dar poate și absorbi. Nu întotdeauna cu discernământ.
„Where there is strong intention, matter becomes memory.”
— 𝗘𝗹𝗶𝗮𝘀 𝗖𝗮𝗻𝗲𝘁𝘁𝗶
