Să Fi Fost Oare Moș Crăciun Un Șaman?

Au venit Sărbătorile. Minunat! Pentru câteva momente, timpul parcă se oprește, munca și grijile slăbesc și apare această atmosferă de Sărbătoare. Se simte o energie mai relaxantă în jur, oamenilor le revine pentru câteva zile zâmbetul pe buze.

Însă, tradiția de a aduce în prim plan pe ”bâtrânul Crăciun” a funcționat foarte bine prin mascarea scopului primordial al acestei sărbători care marchează nașterea lui Yeshua din Nazaret. ”Moș Crăciun” este un construct creat artificial iar ”legendara” poveste a omului milostiv care i-a adăpostit pe Maria și Iosif în ieslea sa din Bethleem este doar un mit frumos care ne rumenește biscuitul dulce al magiei de sărbătoare.

Imaginea arhetipală a lui Moș Crăciun datează din erele pre-creștine și este regăsită în varii locații și timpuri sau culturi. Așa cum am menționat în articolul precedent, sărbătorile păgâne nordice ale solstițiului (21Dec.-1 Ian) se interpun acestui moment de maximă importanță pentru lumea creștină. La romani, avem perioada festivă Saturnalia, dedicată bătrânului zeu al formei, timpului și morții, Saturn (17 Dec – 23 Dec).

O nuanță foarte interesantă este influența șamanică siberiană asupra mitologiei lui Moș Crăciun. În continuare, vom expune felul în care șamanismul din zonele arctice a modelat cultural mitul Moșului și poate, chiar vom explica o serie de comportamente non-conformiste ale acestuia, ca de exemplu, ”furișatul pe hornul casei”.

În tradiția șamanică siberiană, Moș Crăciun este o reprezentare metaforică a șamanilor străvechi care culegeau ciuperci amanita muscaria și le oferea pe hornul casei locuitorilor. Dat fiind faptul că în anumite perioada soltițiului de iarnă gerul era atât de mare și noianele de zăpadă se întreceau până la streșinile caselor, acesta era cadoul ”halucinogen” pe care șamanul îl oferea oamenilor care îl așteptau.  Ipoteza a fost analizată și prezentată inclusiv de antropologul John Rush.

Aceste specii de ciuperci psihoactive (”Buretele broaștelor” în română) se dezvoltă în pădurile de conifere și s-au răspândit atât în emisfera nordică cât și în cea sudică. Se distinge ușor prin pălăria cu aspect roșiatic și bulinele albe. Îți sună cunoscut? Da, sunt culorile Coca-Cola, dar sunt și culorile veșmintelor șamanilor care au inspirat stilul vestimentar al lui Moș Crăciun. Apropo, mișcarea genială a companiei Coca-Cola de a-și lega imaginea de cea a Moșului a fost una dintre cele mai profitabile afaceri din istorie.

Să nu mai vorbim de nasul roșu al lui Rudolph care ar putea fi foarte bine un simbol pentru amanita. Logic, șamanii siberieni călătoreau cu sania, dar purtau și purtau haine roșii cu buline albe.

Să fie oare călătoria moșului o călătorie șamanică sub influența acestei plante iar oamenii chiar să fi vizualizat simboluri, arhetipuri ale vieții lor cotidiene într-o maniera supraevaluată? De exemplu, renii zburând deasupra caselor? Ca în majoritatea călătoriilor șamanice, se lucra cu animale de putere, iar în Siberia, renul este un animal foarte comun.

Evident, admitem că aceasta este doar o ipoteză, însă una care pare mult mai plauzibilă decât cea amintită la începutul articolului pe care eu nu o cred la fel cum nu cred în Moș Crăciun, dar pot să cred în magia pe care o aducea în momentele în care îmi găseam cadourile lângă brad, în copilărie.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: © Continut protejat prin Copyright!
Scroll to Top