Conversații Cu Îngerul Meu Gardian, Elyōn: Accesul La Puterile Psihice (Siddhis)

Eu: Sunt posibile puterile psihice?
Elyōn: Evident, doar că voi le abordați greșit și din starea nepotrivită! Tu vrei să înfrunți materia cu materia… nu funcționează așa!

Eu: Atunci?
Elyōn: Spațiul este acela din care a luat naștere materia și el este părintele formei. Când obții puterea spațiului sau a eterului, al cincilea element, atunci materia se supune Voinței tale. 

Eu: Și cum poți să capeți control asupra spațiului?
Elyōn: Spațiul, Părintele Formei, este este o stare de conștiință. Materia la fel. Nu poți preschimba Forma de la nivelul Formei. Este nevoie să mergi mai adânc. Primul pas este starea de vid, în care mintea este golită de orice gând. Starea de vid, apare în acel moment în care te unești total cu Observatorul din tine. Cel care doar vede, fără a fi implicat în niciun fel în Lume. Observatorul, este asemeni unui punct cu individualitate în Conștiință. În acel punct ești una cu tot ceea ce este, a fost și va fi, ești sursa posibilităților infinite. Acum intră în vigoare al doilea principiu. Ești atent?

Eu: Sunt doar urechi…
Elyōn: Al doilea principiu este Extazul, starea de beatitudine nedefinită și necondiționată de absolut niciun factor extern. Extazul apare odată ce descoperi Observatorul conștient. Unii văd o flacără de culoare violet în al treilea ochi atunci. Aceea este starea voastră naturală. Când acest extaz mistic devine a doua ta natură, ai ajuns în Paradis și nu mai este cale înapoi. Ce ar face un om complet să renunțe la plenitudinea lui? Al treilea principiu este Voința pură, nealterată. Voința este Puterea și este complet lipsită de Ego, pentru că acolo nu există formă, după cum spuneam. Voința nu este din lumea aceasta, este prima tendință a Observatorului care se află în Vid și este doar o translație în lumea fără de formă. Extazul este acea atitudine care apare natural atunci când nu mai există niciun fel de atașamente. Dacă ai știi cât de simplu este, cu adevărat… 

Eu: Deci… ca să rețin… Accesarea Stării Vidului, apoi Extazul mistic și apoi Voința pură, da?
Elyōn: Da. Nu încerca să le raționalizezi, caută să le transformi în experiență imaculată! Voința are puterea de a transforma forma. Extazul activează corpul de lumină care este frecvență, este vibrație, este undă, este energie. Corpul luminic este parte din Câmp. 

Eu: Ce este Câmpul? 
Elyōn: Fire de lumină. O infinitate de fire care trec prin punctul de asamblare al Observatorului și îi crează percepția despre realitate. Este fundația materiei. Experiențele extatice activează percepțiile extrasenzoriale. În acel plan totul comunică și totul este legat într-o singură țesătură. În Lumea Formelor percepția este că totul este separat.

Eu: Practic vorbind, cum se pot dezvolta aceste abilități?
Elyōn: Ți-a plăcut filmul Stranger Things, așa este? Nu degeaba. În film, abilitățile telekinetice se dezvoltau prin ceea ce spuneam anterior. Vidul. Terapia prin plutire și deprivarea senzorială este o cale de a pătrunde în lumea fără de forme și deasemenea de a hrăni trupul astral care la majoritatea oamenilor este inconștient și în stadiu embrionar de evoluție, de aceea nu vă aduceți aminte visele. O altă cale este să te lași pur și simplu să plutești în apă. Nu să înoți! Înotul este rezistența prin care vrei să domini apa. Corpul uman este înzestrat cu abilitatea flotabilității pe care o poți simți doar atunci când înveți să te predai complet. Apa te susține și te învață ceea ce este vidul. Dacă l-aș defini în orice fel, nu ar mai fi vid, așa că te las pe tine să aprofundezi. Retragerea din planul experiențelor senzoriale în lumea fără de forme te va conduce inevitabil al extazul mistic. Când vei vedea culoarea violet în dreptul celui de-al treilea ochi, să știi că ești aproape. Cu toate astea, abandonează orice căutare, tu nu cauți nimic până la urmă, așa-i?

Un alt mod, este de a sta așezat pe spate și de a privi în gol cu ochii întredeschiși. Ar fi bine să nu existe niciun crâmpei de lumină. Când te plictisești să mai privești ai ajuns în punctul potrivit. Acolo pur și simplu privește fără intenție.

Cu timpul vei dezvolta o stare care nu este nici aici, nici acolo, nici în interior, nici în afară.

Când ajungi acolo, pune intenție și vei vedea că se întâmplă minuni. După lungi ore de privit, vei vedea lumina albă implicită pe care nici întunericul cel mai dens nu o poate învinge.

Există și o cale mai ușoară, Adrian. Noaptea, ascultă liniștea. Știu că pentru voi este lipsit de sens, dar liniștea este sursa tuturor sunetelor din Univers. după ce te vei fi antrenat îndeajuns de mult, vei auzi un sunet care se aseamănă cu un foșnet.

Ceea ce auzi, este coliziunea atomilor, unitățile de bază ale materiei. Când vei auzi jocul sferelor, ascultă-le!

 

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: © Continut protejat prin Copyright!
Scroll to Top