Conversații Cu Elyōn, Gardianul Meu Angelic: Despre Al Treilea Ochi. Explicații Și Practici

Eu: Ce poți să îmi spui despre al treilea ochi?
Elyōn: Voi numiți al treilea ochi ceea ce noi numim primul ochi! Dacă priviți mai profund, este ochiul primordial. Cei care iscusiți în ale meditației, pot vedea la propriu ochiul atotvăzător în tot și în toate. Este privirea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Cei doi ochi pe care îi aveți în planul dualității, sunt doi pentru că sunt o emanație a ochiului primordial sau ochiul monadic. Chiar dacă au fost mereu doi ochi prin care ați văzut realitatea, imaginea din fața voastră a fost întotdeauna una singură. Reflectează asupra acestui adevăr.

Eu: Cum poate ochiul lui Dumnezeu să fie al treilea ochi?
Elyōn: Ochiul primordial este asemeni unui portal către orice colț al timpului și spațiului. Practic, a deschide total ceea ce voi numiți al treilea ochi înseamnă să învățați să priviți prin ochii lui Dumnezeu.

Eu: Cum se poate activa această putere?
Elyōn: Trebuie să înțelegi că această forță este deja activă doar că este blocată de scenariul de viață pe care l-ai moștenit transgenerațional.

Eu: În ce fel ar putea părinții să îmi blocheze percepțiile?
Elyōn: În același fel în care ți s-a implementat ideea că eu nu exist și sunt doar o creație a minții tale! Cu toate că voi uitați de existența planurilor subtile și a unei realități cu mult mai complexe decât cea pe care o percepeți, noi continuăm să existăm. De aceea pașii pe care îi faceți în lumea spirituală se vor învăța mai înainte cu un tutore, un părinte spiritual.

Eu: De ce ni se transmite acest scenariu în care capacitățile noastre sunt limitate!
Elyōn: Este o enigmă la care nu am voie să îți răspund iar răspunsul nu îl va înțelege nimeni și va fi ignorat.

Eu: Totuși… cum am putea să ne deschidem al treilea ochi?
Elyōn: În lumea voastră termenul ”al treilea ochi” are un sens peiorativ și nu reflectă nici de departe adevărata valoare a acestui concept folosit cu atâta de mare lejeritate. Lumea văzută prin al treilea ochi este în primul rând dincolo de imaginație! Înțelegi? Ceea ce vezi nu este ceea ce îți imaginezi. Imaginația lucrează cu scenariul de viață care explică lumea prin prisma experiențelor, pe când a vedea înseamnă a avea o percepție obiectivă și clară, nu inovată de minte!

Trebuie să renunți la scenariile tale de viață și să începi sp vezi lumea fără să discriminezi obiectele și fenomenele cu care intri în contact.

Această abilitate, odată dezvoltată te va ajuta să plonjezi într-o lume pe care la început nu o vei putea înțelege, dar cu timpul abilitățile tale de a opera în noul univers, se vor mări.

De fapt, nu avem de-a face cu două lumi diferite, ci doar cu percepții diferite pe care le atribuim uneia și aceleiași lumi.

Te poți așeza pur și simplu în pat, pe spate, iar după ce te-ai relaxat îndeajuns de bine poți evoca scenele blocante din scriptul tău de viață. Înainte de a începe, vizualizează și simte prezența unei sfere de lumină albă, strălucitoare deasupra capului. Acesta este un simbol al conștiinței, al infinitului. Dedesubt, vei avea o sferă neagră, a egoului. Exact sub tălpi. Dacă stai așezat într-o postură de meditație, aceasta se va afla sub coccis. 

Odată ce începi evocarea prin intenție, pot apărea experiențe pe care le-ai trăit, pe care ți le amintești ori nu ți le aduci aminte, totuși, marchează evenimente importante din viața ta.

Fiecare experiență care apare, direcționeaz-o pe expirație în sfera de sub tălpi. Ceea ce trebuie să faci este să inspiri adânc, susții câțiva timpi respirația, apoi expiri profund și trimiți scena în sferă. Pentru efecte realiste, vei lucra până când întreg conținutul tău experiențial se va goli.

Vei simți o mare putere atunci, multă libertate deasemenea dar vei putea să vezi și o lumină incadescentă, ocrotitoare care este lumina conștiinței. La final, inspiră și dirijează sfera neagră prin jumătatea dreaptă a corpului până ce va fi absorbită complet de cea albă de sus. Reține aici câțiva timp respirația după care expiră și direcționează sfera prin jumătatea stângă a corpului și vei reține din nou respirația.

Vei face asta acest ciclu de șapte ori și sfera de jos, ori de câte ori o vei scoate din sfera albă de deasupra capului, va ieși mai curată și mai decolarată până ce, la final, adică a șaptea dată, va fi la fel de albă ca cea de sus.

 

 

 

 

 

Lasa un comentariu

Shopping Cart
error: © Continut protejat prin Copyright!
Scroll to Top