Cele Șase Cauze ale Bolilor în Medicina Tradițională Chineză

Ești o parte din natură.

Acesta este crezul principal al filosofiei taoiste. Taoiștii cred că demonii sunt mai degrabă condițiile climaterice care pot influența sănătatea ta și este bine să le iei în seamă pentru a dobândi longevitatea și a asimila cantități cât mai mari de forță vitală (Qi).

Taoismul m-a învățat că sunt acea piesa de puzzle care se așează lin în mediul înconjurător, că sunt și am fost mereu inseparabil și că acesta este felul cel mai simplu prin care pot aduce spiritualul în material, simțind și contemplând natura, ascultând și iubind copacii, florile, pământul și cerul.

Restul vin pe urma și vin tot natural. Natura ca și omul înseamnă viață, frumusețe și armonie, dar tot natura poate fi extrem de distrugătoare și poate construi niște arme imbatabile. Iată “cei șase diavoli” pe care să îi luăm în considerare de acum înainte spre binele nostru cel mai înalt:

CEI ȘASE “DIAVOLI”

  1. Vântul (Lemn) >>> simptome asemănătoare cu răceala sau cu gripa (strănut; tuse; nas înfundat);
  2. Frigul (Apa) >>> domolește circulația Qi-ului pe meridiane și a sângelui în corp. Simptome: frig; paloare; extremitățile mâinilor și picioarelor reci;
  3. Căldura (Foc) >>> diminuează și usucă lichidele din corp; cauzează deshidratare și sudoripație, febră și irascibilitate;
  4. Umiditate (Pământ) >>> edeme; exces de mucus;
  5. Uscăciune (Metal) >>> piele uscată; gât și gură uscate; constipație;
  6. Arșiță (Foc) >>> transpirație peste masură; bufeuri de căldură și amețeli.

Odată ce o afecțiune se instalează în corp, aceste cauze subtile își pot schimba locurile sau se pot combina, pesemne că boala progresează. La nivel energetic, Qi-ul pe  meridiane devine ori insuficient, ori de proastă calitate și stagnant.

Pe masură ce avansezi în practicile energetice precum Tai Chi, Qi Gong sau Yin Yoga, corpul energetic, aura devine asemeni unui scut solid care nu mai permite agenților de mediu să o influențeze.

ELIXIRUL ALCHIMIC PENTRU ORICE SUFERINȚĂ

O să vă ofer aici trei versuri din Huang Ti Nei Jing, 300 îHr. :

  1. În primul rând > onorează Spiritul;
  2. Învață oamenii să fie bucuroși și recunoscători mai degrabă decât să tratezi problemele și afecțiunile lor;
  3. Tratează oamenii atâta vreme cât sunt bine, nu după ce și-au pierdut sănătatea.

=> de aici rezultă următoarele concluzii: (1) Rămâi în Centrul tău și caută să îți elevezi cu fiecare zi Sufletul. Practică Yoga, Tai Chi sau Qi Gong. Adu în corpul tău spiritualitatea. (2) Menține o stare de bucurie și de recunoștință față de viață. Pentru a face asta ai nevoie de lucrul cu corpul și fericirea va apărea spontan, ca un rezultat, nu ca un produs al minții; (3) Prevenția este adevăratul tratament al oricărei boli.

Multă iubire,

1 thought on “Cele Șase Cauze ale Bolilor în Medicina Tradițională Chineză”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: © Continut protejat prin Copyright!
Scroll to Top