Menu Close

Calitatile Desavarsirii. Magicianul.

Cand eram copil, se pregateau parintii si copii pentru scenetele de dinainte de vacanta de Craciun. Existau roluri si consumatii, personaje in care era nevoie sa intram. Imi aduc aminte si acum favoritismele invatatorilor nostri care alegeau pentru rolurile “cele mai bune” acei copii pe care ii agreau sau care in general proveneau din familii mai influente.

Asadar, aceasta sceneta trebuia sa fie mai speciala, se juca in Biserica si punea in scena nasterea lui Iisus. Pentru rolul lui Iosif si al Mariei, personajele fusesera deja decise, in locul lui Iisus era o papusa care plangea la comanda. Printre magi m-am numarat si eu. Aveam si roba croita la comanda.

Initial nu intelegeam exact in ce mai bag, eram putin suparat ca nu ma aflu in rolul lui Iosif,  dar ceea ce nu stiam este ca acela avea sa fie rolul vietii mele. Un rol din care nu am mai iesit niciodata.

Si totusi, de-abia mai tarziu aveam sa realizez ca nu e vorba doar de un rol, ci de niste virtuti universale pe care e necesar sa le intrupezi pentru a deveni un mag.  EXPLICATII UTILE. Cei 3 magi de la Rasarit erau intelepti in adevaratul sens al cuvantului, mari alchimisti, invatati, astrologi veniti din Orientul Indepartat vazand Steaua care vestea venirea unui Rege. Acestia erau Melchior, Balthazar si Gaspar. Acestia au adus ofrande pruncului Iisus, aur, smirna si tamaie. Aurul, fiinda un simbol al constiintei christice solare. In traditia romano-catolica acestia sunt celebrati pe data de 6 ianuarie iar intr-un dintre evangheliile Bisericii Armenesti sunt regasiti alaturi de titlurile lor: Melkon, era regele Persiei, Gaspar, al Indiei si Baltazar, al Arabiei.  Dar care sunt aceste virtuti si cate sunt acestea la numar? Pentru a distinge virtutile magicianului, este necesar sa intelegem ce este magia,pentru ca in subconstientul colectiv european, puternic influentat de credintele limitative catolice cu precadere, esoterismul a fost oprimat, inlaturat, demonizat iar membrii lui, executati sau torturati. Aici vorbim de toata spiritualitatea europeana precrestina, care spre deosebire de alte zone din Orient, acestea nu au adormit. Gandeste-te doar la faptul ca exista un cadran solar in Sarmizegetusa, insa nimeni nu cunoaste riturile, formele ritualice, credintele, simbolurile sau obiceiurile esoterice ale stramosilor nostru. Asadar, taoismul este magie, yoga este magie si magia este yoga si taoism vestic. Exact asa. Scopul yogai este la fel ca etimologia cuvantului, “yuj” care inseamna uniune. La fel si magia inalta, are ca scop Marea Opera, uniunea dintre microcosmos si macromosmos. Taoismul, are in vedere uniunea dintre om si Tao prin varii tehnici destinate sa eleveze energiile fiintei. Un magician este in primul rand acela care creaza fara mijlocitori dogmatici si autoritari relatia cu Cosmosul. Cea mai buna definitie a unui magician, in conceptia mea, o regasim la marele esoterist-ocultist, Eliphas Levi:   Din experienta mea am ajuns la trei calitati de baza ale unui magician, a  unui om care aspira la desavarsire sunt:
  1. Putere: cand vorbim despre “putere”, vorbim despre “vointa”. Vointa autentica este de fapt vointa care nu se afla in slujba ratiunii, ci in relatie directa cu Sufletul;
  2. Iubire: totul este de fapt iubire. Iubirea este energia motrice universala care vibreaza pe diferite niveluri de constiinta.
  3. Intelepciune: un om intelept este acela care a inteles cunoasterea prin intermediul experientei, acela care face putin si dobandeste mult, cel care actioneaza in loc sa vorbeasca.
Putem apoi sa ii acordam si alte valori care se subscriu celor de mai sus dar care merita mentionate:
  1. Semerenie/Modestie/Umilinta
  2. Flexibilitate/Adaptabilitate
  3. Bucurie/Placerea de a trai
  4. Pace/Liniste interioara



   
Ce Părere Ai?
+1
1
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
+1
0
Da mai departe!

S-ar putea sa iti placa...

Lasa un comentariu

error: Continut protejat prin Copyright !!