Dragonul genetic a orbit omul iar acesta a devenit prizonierul său în lumile din astralul inferior. Aici a intrat în uitare. Voalul de mister îi acoperă esența, care este regală. El se crede un fiu al hazardului, o progenitură a forțelor haotice universale, o aberație a naturii. Departe de a fi un sâmbure stricat al fructului interzis, el uită că este Stăpânul moștenitor de fapt și de drept al Lumii, al Paradisului. Calea #4 este cea a Regelui, a Suveranului intern și ne arată recunoașterea faptului că orice ființă umană este de viță nobilă.
- Lumină: energie masculină; putere; autoritate; paternitate; disciplină; perseverență; tenacitate; direcție
- Umbră: gândire unidirecțională (”ochelari de cal”); tendințe de dominație; agresivitate; seriozitate excesivă
- Esență: Un lider adevărat este cel care nu își asumă la sfârșit meritele, ci le dăruiește echipei și efortului sinergic depus împreună. Liderul aduce structură și ordine, protecție și compasiune pentru cei pe care îi conduce.
Calea #4 în Arborele Vieții
Chokmah (Înțelepciunea) / Tiferet (Frumusețea)
Dezlegare: ”În Numele lui Eu Sunt Cel Ce Sunt, ridic acum capul din slăbiciunea obedienței. M-am aflat o victimă în peștera propriei mele minții fără a cunoaște măcar că bâjbâiam în întuneric și luam sfaturi de la ale mele năluci care mă coborau și mai jos în adâncuri. Mă încred în Ființa Vie ce sălășluiește în mine și în suveranitatea ei. Flacăra mea este aprinsă din Scânteia Luminii Imaculate cea fără de început și de sfârșit, de aceea nu mă voi mai teme, căci urmez Candela aprinsă a sufletului! Oriunde voi merge de-acum, știu că Lumina mea nu se va stinge pentru că este totuna cu Lumina Ta! Cu tărie voi striga de-acum: sunt stăpânul propriei mele vieți și îi conduc pe ceilalți către lumină!”
(Adrian Constantine Bajenaru)
Arkana IV, Împăratul. Se iluminează prin autoritatea cu care se conduce pe sine și pe ceilalți către lumină.
Cartea Împăratul este a patra dintre Arcanele Majore ale Tarotului și este asociată cu structura, autoritatea și stabilitatea. Împăratul simbolizează ordinea, disciplina și puterea de conducere. Reprezintă figura paternă și energia masculină de protecție și control.